În lucrarea apărută în anul 1898,sub titlul de “Dicţionar geografic al României”executat de I.Lahovar,C.I.Brătianu şi C.Tocilescu, găsim următoarele date privitoare la istoricul comunei Buhoci.Comuna Buhoci este comună rurală în plasa Siretului de sus, Judeţul Bacău, situat în valea Siretului şi alcătuită din 4 cătune:Buhociul Mare şi Buhociul Mic,ambele pe malul stâng al râului Siret,Satul Nou ,pe valea pârâului Ulmu şi Costei pe dreapta râului Siret.

Satul Buhoci

Se crede că a fost fondat prin anul 1802,când s-a numit Cerbu,ce se zice că s-ar fi găsit prin pădurile din apropiere,iar celelalte sate,s-au fondat între anii 1820-1835.După 1846,se schimbă denumirea din Cerbu în Buhoci,aşa cum reise din documentele aflate la arhiva bisericii Buhoci unde există o stanpilă cu litere CHIRILICE.

Despre teritoriul satului comunei Buhoci,în aceeaşi lucrare se spune că moşia Buhoci a aparţinut în parte Mănăstirilor Precista şi Răducanu din Tg.Ocna,care la rândul lor,erau închiriate Mănăstirii Trei Erarhi din Iaşi pe care domnitorul de atunci o închiriase-Mănăstirii Athos.Din informaţiile culese de la bătrânii din comună,primele aşezării satului comunei Buhoci s-au semnalat la locul numit Coasta Pleşului,în preajma anului 1785.

Aceste prime aşezări ar fi fost de ţigani robi pe moşia Mănăstirilor sus amintite. Alături de aceste aşezării ţigăneşti au venit o serie de familii,ţărani iobagi din Transilvania,către sfârţitul secolului al XVIII-lea.

Venirea acestor ţărani iobagi se explică prin adâncirea procesului de iobăgire în Transilvania.Ei sperau că în Moldova vor găsi condiţii mai bune de existanţă.

Primii locuitori care au venit din Transilvania au fost:Mihăilă Nanu,Mihalache Lungu,Grigore Mocanu şi Stan Coman, români iar Ion Hugeanu şi Gheorghe Huşanu,unguri.

Aceşti locuitori s-au aşezat pe locuri împădurite,construindu-şi case sub formă de bordeie din arbori defrişaţi de pe aceleaşi locuri.În momentul sosirii acestor familii în aşezările de ţigani se găsesc şi familiile lui Ursu Romaneţ,venite de la Călugăre,sat situat la 15-20 Km spre vest,deoarece fusese prins la oaste cu arcanu şi reuşise să fugă.

Venit în Buhoci,Ion Romaneţ se căsătoreşte cu fata lui Ion Toharcă.În anii următori,tot din Transilvania,vin o serie de familii ca:Gheorghe Cojocaru cu nume schimbat pentru a scăpa de urmărirea feudalilor din Transilvania,Petre Coman, Gheorghe Comanu şi Petre Jităraşu,care era în acel timp paznic de ţarnă.Copii lui au purtat numele de Moraru probabil după un bunic care a avut moară.

Gheorghe Cojocaru,împreună cu urmaşii săi,erau cunoscuţi sub numele de Beldea şi Haşpalău,veniţi din comuna Haşpalău, astăzi Vânători – raionul Sighişoara,regiunea Braşov.Tot în această perioadă,mai vin Ion Mocanu zis Slabu,care au locuit pe unde se află locuitorul C.Gherasim,împreună cu o serie de familii catolice ce au locuit le valea care este şi astăzi denumită “Meri lui Huşanu”,în apropierea aşezărilor ţigăneşti.În anul1864, familiile catolice prin împroprietărire,au primit loturi pentru casă,pe locul numit “Caldarâm”.

Urmaşii acestor familii de ceangăi se află şi astăzi cu casele pe acelaşi loc,purtând însă denumirea “în catolici”.

Până în 1864,locuitorii satului din comuna Buhoci,nu aveau în proprietate personală nici un fel de pământ.

Din“Dicţionarul geografic”reese că:după Legea rurală din 1864,au fost împroprietăriţi 333 locuitori cu 1 056 fălci de pământ în ţarina din întreaga comună.

Satul Bijghir

Despre satul Bijghir,în“Dicţionarul geografic”găsim următoarele: Satul Nou, comuna Buhoci,situat la şesul din stânga Siretului,are o populaţie de 833 suflete,în majorotate ceangăi,o şcoală mixtă,o biserică catolică,făcută de locuitori,în 1891 şi 3 cârciumi.

Vite erau:15 cai,486 vite cornute,251 porci şi 6 capre.Din informaţiile bătrânilor, satul Bijghir,a luat fiinţă în jurul anului 1750,fapt ce a determinat să poarte denumirea de Satul Nou.

Fiind înconjurat de păduri de ulmii,s-a mai spus şi Ulm.Denumirea de Bijghir venea de la cuvântul turcesc Bej – bir,adică satul fără bir.În sat exista o scoală,cămin cultural, punct sanitar,cinematograf,magazin mixt,bufet,moară cu valţuri,teren de sport etc.

Satul Buhocel

Despre satul Buhocel,în“Dicţionarul geografic”relatează următoarele:” Buhocelul se găseşte la o distanţă de 2,9 Km de centrul comunei. Număra 59 capi de familii şi 193 suflete şi avea o cârciumă.

Atunci existau 140 de vite cornute şi 32 de porci.

Satul Buhocel a luat fiinţă aproximativ în a doua jumîtate a secolului al XVIII- lea,întemeiat de tăranii transilvăneni între care se semnalează în special grupul familiei Dobrin.

Iniţial,vatra satului era aşezată direct pe malul Siretului mai apoi,este părăsit datorită inundaţiilor,satul refiind reconstruit pe actualul loc.Primii locuitori s-au aşezat aici ca dijmaşi pe moşia aceloraşi mănăstiri arătate mai sus.

Se presupune că iniţial satul a purtat denumirea de satul “Vrăjitoarelor”,mai apoi satul s-a numit Buhocelul Mic din care derivă diminutivul Buhocel.

Satul Coteni

Satul Coteni,este aşezat tot pe malul stâng al râului Siret,la o distanţă de 4 km de satul Buhoci.A fost format prin unirea a trei cătune care erau aşezate pe terenul a trei moşii.În trecut fiecare cătun îşi avea denumirea lui specifică.Un cătun era aşezat pe moşia boierului Murguleţ,altul pe moşia boierului Fornorache şi altul pe moşia boierului Ciuşcău.Locuitorii acestor cătune au muncit ca dişmaşi pe aceste moşii până la 1864,când au fost împroprietăriţi,dar cu toate acestea,ei au trebuit să muncească mai departe pe moşiile boierilor Leca şi Corovei.În 1898 cele trei cătune numărau 54 capi de familie cu 176 suflete.Vite existau:15 cai,180 vite cornute şi 5 porci.Cele trei cătune făceau parte la cota de mai sus din cadrul comunei Tamaşi şi prin unirea lor într-un singur sat sub numele de Coteni,trece la comuna Buhoci în jurul anului 1931.

Satul Dospineşti

Satul Dospineşti este aşezat pe malul stâng al râului Siret,situat la nord-vest de Buhoci la o distanţă de 3 km.Număra atunci 64 capi de familii.Din informaţiile culese de la oamenii în vârstă satul Dospineşti este semnalat ca aşezare încă înainte de prima jumătate a secolului al XIX – lea,deoareace avem date certe că un număr de 40 de familii de ţărani clăcaşi au fost împroprietăriţi 1864 de pe moşia boierului Sturza.Numele satului provine de la numele unui vătaf al boierului pe nume Dospinescu care avea locuinţă în acel loc.La început satul era aşezat chiar pe malul stâng al râului Siret unde din cauza inundaţiilor o serie de familii şi-au mutat casele lângă podul de lemn şi a existat până în toamna anului 1960,când s-a construit un pod nou din beton armat.În 1898, satul Dospineşti aparţine comunei Săuceşti situat la nord-vest de Buhoci.Din documentele cercetate reiese că în anul 1898, satul Dospineşti avea 5 cai,142 vite cornute şi 14 porci.